12 iulie 2010
O lună în Goa, „Vama Veche a lumii“, costă mai puțin decât întreținerea în București și face România să pară soră cu Elveția. Doi publicitari români și-au dat joburile corporatiste pe „visul asiatic“.
În toamna lui 2005, Veniamin Micu (41 de ani) tocmai împlinise 13 ani de activitate în industria publicității din România și își contabiliza nu fără satisfacție realizările, de la începuturile de copywriter la Saatchi&Saatchi până la poziția de director de creație al agenției Ogilvy&Mather. La momentul respectiv, „13“ nu părea totuși un număr tocmai norocos pentru proaspătul freelancer care simțea că lucrează în publicitate de......... prea mult timp.
„Trebuia să fac un pas într-o direcție nouă, oricare ar fi fost ea“, își amintește Veniamin. Ascultând poveștile unor prieteni întorși din India, a ajuns să facă primul pas pe scara unui avion cu destinația Goa, fără să știe unde va locui sau ce va face pe durata celor trei luni pe an cuprinse în viza de turist. „Turist“: un cuvânt pe care acum, la cinci ani de la prima vizită în India și după fix 12 luni petrecute pe tărâm asiatic, îl simte străin.
ŞPRIŢURI INDIENE. Preferă, în schimb, un alt termen, mai apropiat de aventură decât de concediu, și anume „călător“. Departe, totuși, gândul de a se considera un vânător de adrenalină. „Nu este o vitejie să te urci într-un avion și apoi să te dai jos printre oameni necunoscuți“, crede Veniamin, care n-a avut curiozitatea să vadă Taj Mahalul și nici nu și-a întocmit vreo listă de obiective pe care să le bifeze, silitor, la fiecare călătorie în India. Cartierul său general rămâne Goa, un fel de „Vamă Veche“ a lumii, din care pornește unde vede cu ochii sau încotro îl duc sfaturile altor călători întâlniți pe drum.
Cu 300 de euro pe lună poate locui într-un apartament pe plajă (care costă 80 de euro), fără să se priveze de confortul de acasă: internet, telefon mobil, taxi, haine sau ceea ce numește cu un zâmbet „ieșiri la șpriț“, în localurile care, în termeni mioritici, ar putea fi categorisite drept „de fițe“. O vilă pentru șase persoane, tot la Marea Arabiei, ar costa ceva mai mult......... adică 400 de euro pe lună, cât o săptămână în vârf de sezon la Mamaia.
Escapadele indiene ale publicitarului încep în octombrie, după încheierea perioadei în care musonul își face de cap. Asta chiar dacă toamna și iarna sunt perioadele cele mai profitabile pentru activitatea de webdesign pe care o desfășoară în România în regim de freelancer. Echilibrul între profesie și aventură este un fel de mers pe sârmă, dar Veniamin mărturisește că și-a „educat“ clienții să-i înțeleagă stilul de viață și, în plus, poate lucra de la distanță, pe laptop.
UNIFORMELE VANITĂŢII. Totuși, munca este o componentă secundară a unei zile tipice în India, cea mai mare parte a acesteia fiind alocată fotografiei și plimbărilor. Prima lecție fundamentală pentru un corporatist altminteri hiperactiv, în India: să nu facă nimic, să hoinărească, să bea ceai cu oameni cunoscuți întâmplător și să privească în jur cu atenție.
„Realitatea mea a devenit India, România e doar locul în care vin ca să mai produc niște bani“, recunoaște publicitarul. Totuși, în mod straniu, fiecare călătorie în India îl ajută pe Veniamin Micu să-și înțeleagă mai bine locul de baștină: „Pentru un român, India este mult mai puțin șocantă decât pentru un neamț, fiindcă imperfecțiunea sistemului ne este teribil de familiară“.
Dacă ar primi brieful de a compara India cu România, Veniamin ar spune cam așa: „India este o Românie în care tot ce este frumos este de zece ori mai frumos și tot ce este urât este de zece ori mai urât“.